Realizez că toate post-urile încep mai nou cu "a trecut mult timp de la ultima postare". Realizez că blog-ul nu mai reprezintă pentru mine ce a reprezentat cândva. Realizez că eu m-am schimbat din momentele când scriam mult pe blog. Nu ştiu însă dacă m-am schimbat în bine. "Change is good", dar nu întodeauna. Am răsfoit citit azi postări de acum câţiva ani şi am realizat că... eram mai deschis şi mai comunicativ. Aveam multe idei, multe lucruri de spus. Dar pe parcurs am început să mă "închid" şi nu ştiu de ce. Poate că am crezut că nu e diplomatic să îţi expui ideile şi ce ai pe suflet? Acum mă gândesc, căcat, de ce nu fac asta? De ce să îmi ascund gândurile?
Îmi amintesc sentimentul, energia, adrenalina chiar, a unei postări noi. E un sentiment frumos, e o libertate de nedescris. Există oricum un grad de cenzură cizelare a unei idei, dar la bază totul se reduce la gândire, la gânduri exprimate liber, la o parte din ceea ce te defineşte, la un sistem propriu de valori, pe care tu, ca individ, doreşti să le împărtăşeşti cu ceilalţi.
Am revenit la blog. Şi vreau să revin. Fiindcă am realizat că îmi lipseşte. E incredibil să vezi o dovadă scrisă că viaţa e ciclică, că după ani în care tu te-ai schimbat, ai întâlnit alţi oameni, ai avut alte experienţe, totul se reduce la oameni, la comportamente şi la sentimente.Să vezi că vei reveni întodeauna la aceleaşi concepte. Să vezi că viaţa se repetă la infinit. Vordeam într-un post anterior despre prietenii care ajung la sfârşit, despre oameni care se îndepărtează... Spuneam atunci că prietenia e ca un cerc, care devine linie curbă şi apoi punct. Dar de la punct porneşte o altă linie, care se curbează, se întâlneşte, devine cerc... Şi o ia de la capăt.
