Thursday, 24 July 2008

Forget it now, it's over.

4 comments
Am ajuns la momentul de mult aşteptat. Am ajuns la final. Sau poate la început. Unde am ajuns deci? E sfarşitul unei ere... e sfarşitul zilelor de aur. Aşa se spune despre anii de liceu. Poate e adevarat, poate nu. Dar are oare importanţă asta?

Liceul s-a terminat. Pentru unii mai bine, pentru unii mai puţin bine. Unii au plâns, alţii s-au bucurat. Eu pot spune că nu am facut nici una nici alta. Pentru ce sa plâng? Liceul a fost una dintre cele mai fericite perioade din viaţa mea. Am trăit mult si intens, chiar daca nu s-ar părea. Voi preţui fiecare moment si îmi voi aminti cu bucurie de toţi colegii. Şi chiar sper că voi ţine legătura cu ei, chiar dacă acest lucru se va dovedi greu de multe ori... Sunt mulţi care spun că se bucură ca în sfârşit au scăpat de liceu, că nu-l mai suportau, sau nu îşi mai suportau colegii... that's bullshit and you know it. Însa pentru ce sa plâng că totul s-a terminat? E firesc ca nimic sa nu dureze la nesfârşit. All good things come to an end. E firească evoluţia. Nu poţi râmăne pe loc o viaţă. Liceul a fost... şi a trecut. Iar noi am trecut prin el.

BAC-ul a trecut. Pentru unii mai bine, pentru unii mai puţin bine. Pentru ce sa plângem că rezultatele nu au fost pe măsura aşteptărilor noastre? E firesc să nu ştim tot. E imposibil să ştim tot. Nu spun ca BAC-ul reflectă ceva în zilele noastre, aş da dovada de ipocrizie. Însă BAC-ul pune punct acestui prim capitol din viaţa noastră. Cineva spunea că de acum înainte nu va mai fi la fel. Nu vom mai fi iertaţi ca până acuma pentru "micile greşeli". Poate că da, poate că nu. Depinde unde vei ajunge. Depinde ce vei face. Depinde cum te vei comporta. Greşelile sunt permise oriunde şi oricând. Contează să şti să le accepţi şi să le îndrepţi... Ceea ce am observat însă e ca în a XII-a, din cauza BAC-ului, am uitat să mai trăim. Tot anul am fost stresaţi. Fiecare moment a fost nu neaparat trait in ideea ca vine examenul, dar exista acel sentiment de frică, sentiment care parcă nu îţi dădea voie să fi liber. "Oare să mai beau o bere?.... Nu pot, că mâine am mate în particular de la 9."... Pot oare să mă uit la emisiunea mea preferată... Poate la jumate numai, că am de invăţat la biologie că mâine e simulare. Şi uite aşa, orice plan, orice idee am lasat-o în aer până după examen, fiindcă atunci vom avea timp... Însă nu e deloc aşa. Un anumit lucru trebuie făcut la momentul când trebuie făcut. Altfel îşi pierde semnificaţia şi importanţa. Păcat că viaţa nu te lasă să duci la capăt momentele şi natura umana nu conştientizează că momentul trecut nu va fi niciodata recuperat... Chiar daca BAC-ul a trecut, eu unul nu simt nicio bucurie. Credeam ca dupa examen totul va fi numai miere şi lapte. Nu e aşa deloc. Oare e în natura mea să mă văd tot timpul preocupat de câte ceva, sau toată lumea e aşa. Chiar şi în vacanţă mă simt captiv. Simt că sunt multe lucruri pe care le-am amânat pe vacanţă, lucruri care acum mă apasă. Chiar şi acum mă trezesc gândindu-mă că nu ştiu anul la ceva batalie... sau nu ştiu care e funcţia ţesutului palisadic... sau ca am uitat satul în care moromete traia. Şi apoi, ca printr-o revelaţie realizez că astea nu mai trebuie. Că nu mai am obligatia sa le ştiu. Că nu mai e important. Că unele lucruri nu mai trebuie ştiute.

Admiterea a trecut... Şi pentru unii a fost mai bine, pentru unii mai puţin bine. Iată-ne ajungi la momentul X. De când am intrat în liceu am fost întrebaţi aceeaşi întrebare: "La ce facultate vrei sa dai?". Pe atunci, copii cu idealuri, răspundeam cu un oarecare entuziasm că încă nu ştim, că mai avem timp sa ne gândim. Nu a fost chiar asa... Chiar daca se răspundea ca vom merge cu siguranţă la o anumită facultate, mulţi dintre noi am dat dovada de inconsecvenţă. Deşi nu mă număr printre cei care şi-au schimbat planurile... trebuie să recunosc că îi admir. Oricum sunt absolut sigur că în zilele noastre nu mai e ca pe vremuri, când trebuia să le faci pe plac părinţilor şi să mergi la facultate unde vor ei. Sunt sigur că acum fiecare face o facultate care să-l împlinească intelectual (deci ceva ce îi place), dar bineînţeles material. Fiindcă să fim serioşi, toţi căutam să ne asigurăm o anumită stabilitate financiară în viitor.

Se spune că ce vine de acuma e greu. Aşa o fi oare? Greu raportat la ce? La viaţă? La noi? La criza economică pe care lumea o va avea de înfruntat în curând? Nu ştiu. Şi nu-mi prea pasă. Eu aştept o experienţă nouă. Însă nu ştiu daca o voi primi. Timpul va fi cel care va decide.

4 Responses so far

  1. GG says:

    Da , frumos scris ! ...
    Citind ceea ce-ai scris ma apasa mai tare melancolia care nu stiu in ce se scalda . Care mi-e problema ... mai ales ca am o oarecare dezamagire . La fel credeam ca dupa bac (respectiv admitere) distractia e in floare . Uneori sa n-ai ce face , sa n-ai de lucru sa nu fii in priza duce la o oarecare mini-depresie (hai sa fim seriosi nu poti avea activitate non-stop) , pe langa asta lumea isi vede de treaba nu se poate concentra la "tine" mereu . Apare apoi frica de nou ... pe langa distractii esti nevoit sa te angajezi . La joburi simple dar care presupun o noua disciplina , un nou anturaj .. noi PROVOCARI .

    In viatza trebuie sa-ti asumi riscuri pt a experimenta placeri(sau nu) . De a nu stagna . Iar de multe ori "pt a fi miere si lapte" trebuie sa impingi tu singur lucrurile/prietenii de la spate ...
    Good luck !

  2. Crina says:

    George mama draga... Gata cu filozofiile astea... How about you actually have some fun and stop thinking about all this? Ia-ti rucsacul in spate si pleaca din orasul asta! Fii nebun, asa cum se asteapta lumea sa fii. Si poate te vei simti mai bine

  3. tuddy says:

    ce filozofic ... partea cu "nu ştiu care e funcţia ţesutului palisadic" mo dat gata.
    frumos zis oricum ;)

  4. corina says:

    eu zic ca orice inceput are un sfarsit... si dupa fiecare sfarsit va veni un alt inceput si tot asa...tu esti singurul care poate face acest inceput frumos...
    e mai greu acum...ca ai mai multe resonsabilitati parca...dar macar acum ni s- indeplinit visul acela d cand eram mici "vreau sa fiu mare"...deci zambeste pt k totul va fi bine ;)

Leave a Reply

Labels