Dansul, o prioritate?

ARTICOL ŞTERS. După reconsiderări, am pus înapoi articolul. Da, sunt impulsiv. Mă scuzaţi. :)

Ruxi are cel mai recent articol despre nevoia de a lua cursuri de dans. Şi ce articol cu iz maxim de lobby pentru cursurile astea. De câteva zile îmi tot zicea ca merge la dansuri cu Mihai şi sincer nu am avut nicio opinie pe subiectul ăsta. Întotdeauna am considerat că aceste cursuri sunt o activitate care o faci pentru tine, ca sa te simți tu bine, personal. Dar prin insistenţele de a merge si eu, m-a forțat sa-mi exprim o părere. Si credeți-mă, uneori e mai bine sa păstrezi opinia pentru tine. Nu fiindcă modul in care o sa o expui e neapărat evil, ci fiindcă atunci când ești forțat să faci ceva, niciodată nu o faci cu plăcere sau cu o oarecare obiectivitate. De aceea, in acest preambul, prefer sa lămuresc ceva din start: nu consider ca a lua cursuri de dans e o activitate rușinoasa, nici de cum. Însa consider ca nu trebuie sa devina o prioritate, sau o activitate care merita un lobby intens.

La urma urmei, totul se rezumă la următoarea idee: fiecare face ce vrea. It’s as simple as that. Vrei dansuri, faci dansuri. Nu vrei, nu faci. Motivele pentru refuz sunt puţin relevante. De altfel, aceasta simplistă şi schematică filozofie se aplică în orice activitate care se suprapune cu timpul liber (a se citi puținul timp liber). E absurd sa încerci sa convingi pe cineva sa facă ceva ce nu doreşte. De aceea cred ca dacă o persoana crede că prin faptul că merge sa ia lecţii de dans viaţa ii se va schimba şi dimineaţă când se va trezi va fi o persoana mai împlinită and shit , whatever. Their life, their free time. Alții se simt împliniți si mândri de ei înșiși altfel. Fiindcă totul se rezuma la propria persoana; la ce anume faci ca sa te simți bine cu tine însuti, să fi fericit că ai realizat ceva, că ai reușit să faci ceva nou. Şi mai intra aici şi mândria. Logic şi direct deduc că, în urma unui curs de dans înveți ceva exclusivist, ceva ce nu orice muritor știe, iar asta poate fi un motiv de laudă, nu? În rest, nu cred că există vreun alt motiv să frecventezi aceste cursuri. Probabil că o fi şi de bon-temps sau cum s-ar zice… Pe vremuri, doar nobilimea ştia dansa. Ajungem iarăși la vremurile de demult?!? La diferenţele de clase sociale şi la diferite mentalităţi cum că doar unii trebuie să danseze (sau sp ştie să danseze)? Şi acum încep partea subiectiva a articolului. Purced în tainele şi ideile proprii cu ideea de a avea nevoia de a şti să dansez Cha-Cha, pe care cred ca eu, personal, nu o am. Sesizez însa, cu o oarecare îngrijorare ironică, evoluţia interesului românului de rând pentru dans: de când cu emisiunea Dansez pentru tine, a aflat şi el, cetaţeanul, de tot felu' de dansuri exotice pe care le crede că sunt cu adevărat importante în viaţă. Da, e frumos să şti dansa, e lăudabil. Dar eu îl consider frumos atâta vreme cât e exclusivist şi rar. Daca toţi ar şti dansa Slow-Fox, unde ar fi spectacolul când vezi dansatorii de profesie într-un spectacol incendiar?!? De aceea, exagerând în stilul propriu, nu cred că lecţiile de dans sunt sarea si piperu vieții, maioneza si ketchupul nelipsit de pe shaorma si alte varii exemple de bunuri complementare si nesubstituibile.

Totul tine si de priorități. Pentru mine, cursurile de dans would not be on the top of the list. Şi probabil nici măcar in top5. Personal, cred că e mai însemnat să ştiu să bat un cui decât sa dansez mambo. Sau să ştiu planta un pom în grădină decât merengue, sau cum s-o numii. Păcat că asemenea cursuri nu se fac, chestiile astea se învaţă mai degrabă singur. Şi repet, din punctul meu de vedere sunt mai importante. Şi cred că multă lume e de acord cu mine…

Dar, repet, managementul timpului personal e activitatea privată a fiecăruia.