Asta ar trebui sa fie o tema de reflectie pentru noi toti. Nu prea stiu de ce scriu acest post insa m-am trezit cu atatea idei si ar fi fost pacat sa nu le impart cu lumea... De ce mi se pare important? Fiindca ar trebui sa punem odata pentru todeauna capat zambetelor false, aparentelor inselatoare si fericirii false. De ce sa te prefaci ca iti merge bine, cand de fapt esti la sfarsitul rabdarilor? De ce sa zambesti cand iti vine sa plangi? "De ce sa mint zambind?" . Pentru ce ne chinuim sa parem fericiti cand de fapt suntem macinati de tristete si singuratate interioara, incertitudini si lipsa de speranta? Stop with the fake smiles. Stop with the fake attitude. Stop acting like you care. Stop pretending. Nu sunt pesimist chiar din contra. Cele enumerate mai sus nu pot sa spun ca ma caracterizeaza in totalitate, insa in mod sigur caracterizeaza o generatie. O generatie de oameni falsi, care acum ti-s prieteni, si cand te intorci, te vorbesc pe la spate. Si nici nu ii condamn pentru asta. God forbid, i'm one of them. WE ALL ARE. Nu cred ca suntem asa din rautate. Nu mai credem in nimeni si nimic si tocmai de acolo vine si lipsa asta de solidaritate, lipsa de incredere in celalti. Tot ce vreau e sa nu mai pretindem ca suntem impliniti. Tot ce vreau e sa pot sa zambesc fiindca sunt cu adevarat fericit. Insa asta ar insemna sa cred in notiunea de fericire.....
fericirea-i cand iarba apare...
fericirea-i ca raza de soare...
fericirea-i o sticla de vin...
fericirea e cerul senin...
din cauza mediocritatii gicule, parerea mea :D
ReplyDelete